Azi am fost cu bicicleta la vreo 5 km distanță, la deal (în urcare). Deși calendaristic încă nu e iarnă (abia poimâine va fi întâi decembrie), afară erau sub zero grade și fulguia ușor. Iar drumul era umed.
A fost o experiență plăcută. E drept, m-am îmbrăcat de iarnă, cu haine, geacă groasă și mănuși. Dar fără șapcă sau căciulă (la întoarcere mi-am pus gluga pe cap). Pentru că nu am mai scos de mult bicicleta, mi-a plăcut și m-am dus ușor, parcă zburam. Singura inconveniență (afară de frig, să zicem, care e un dat și care nu-i neapărat neplăcut) a fost că îmi curgea nasul (din cauza temperaturii scăzute). În rest, nicio problemă.
Desigur, pe zăpadă e mai riscant să pedalezi. Sau pe gheață. Și trebuie să fii atent când ieși pe un drum național. Dar asta e valabil și vara, căci riscuri de accidente există tot timpul. Așa că vă recomand, dacă vreți să vă dezmorțiți picioarele și să vă puneți un pic sângele în mișcare, să faceți o ieșire cu bicicleta, chiar acum, pe vremea asta, cât nu plouă sau nu e gheață pe jos. S-ar putea să vă reconforteze.