Ce vrea USR pentru România

Pentru că se apropie alegerile, am primit în cutia poștală un pliant de la USR și un calendar.

Calendar USR

Calendar USR

Încerc să redau pe scurt conținutul pliantului (notele din paranteze sunt observații personale). Acesta spune că de acum înainte (odată cu victoria celor de la USR în alegeri, se înțelege) vom trăi o viață mai sănătoasă, având o mai mare putere de decizie asupra modului în care ne sunt cheltuiți banii trași pentru sănătate și a spitalelor în care ne vom trata; vom respira un aer mai curat, vom avea mai puțină poluare și mai puține defrișări de păduri.

Apoi, dreptate pentru toți prin eliminarea fără excepții a corupției, prin garantarea independenței DNA și prin eliminarea prescrierilor faptelor de corupție.

Facturi mai mici la energie prin investiții în producția de enrgie (ca și cum aceasta nu ar fi reglementată de piața europeană), transport rutier mai sigur și mai rapid, bani mai mulți în buzunar (de la 500 la 1500 de lei în plus) și o școală mai bună, aproape de casă și fără inspectorate școlare inutile, care vor fi desființate.

Va fi mai bine pentru fermieri, care vor beneficia de subvenții, fonduri europene și piață de desfacere a produselor lor în România. Puterea va trece la oameni, Parlamentul (scris cu „p” mic) va deveni unicameral și va avea 300 de parlamentari (chestie votată în 2009 la referendum dar nepusă în practică nici până în ziua de azi) iar procesul de regionalizare a României se va finaliza „pe bune”.

În sfârșit, locuințe ieftine pentru tineri, reduceri la medicamentele pentru bolile cronice ale bătrânilor, o voce mai puternică în NATO și UE, perspectiva intrării în Spațiul Schengen și atragerea unor investitori strategici.

Dar cel puțin calendarul e drăguț și util.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *