Poate cel mai important lucru care se poate spune despre fostul președinte Klaus Werner Iohannis, care tocmai și-a dat demisia, este că nu se poate spune mare lucru. A fost o prezență mai degrabă inertă și tăcută, care pare să-și fi urmat micile interese, în total dezinteres față de nevoile țării.
Asta creează un contrast interesant cu Trăian Băsescu, pe care l-a succedat. Dacă Băsescu a fost un președinte activ, acuzat că adeseori și-a depășit cadrul constituțional și că a călărit instituțiile statului și poreclit tocmai din aceste motive președintele jucător, Iohannis a fost mai degrabă un președinte absent și indiferent, poreclit ficus sau dulap. Pentru că a semănat cu o plantă de casă sau cu o piesă imobilă de mobilier.
Ne rămân ca amintire fraze precum „Urmăresc cu îngrijorare și cu interes”, sau „Urmăresc cu îngrijorare, dar și cu speranță”, sau „Urmăresc cu atenție și un pic de îngrijorare”. Omul însă n-a avut nicio grijă. Apoi, a rămas celebră replica adresată unui jurnalist care l-a întrebat ce ar putea crede un profesor care deși are aceeași funcție ca el nu-și poate lua 6 case iar Iohannis i-a răspuns: „Ghinion”!
Emblematic rămâne și momentul trântirii paltonului pe capota mașinii pentru că nu s-a grăbit nimeni în acele câteva secunde să i-l ia din mână. Sau expresia „guvernul meu” (pentru care „a trebuit să moară oameni la Colectiv”). Și, în sfârșit, viața extravagantă pe care a dus-o și nenumăratele excursii alături de prima doamnă, Carmen Iohannis.
Adică, după cum menționam în introducere, mai nimic. Ceea ce reprezintă infinit mai puțin decât te-ai aștepta de la un președinte de țară. Măcar n-a făcut tâmpenii monumentale, ca să fim cinstiți până la capăt. Să vedem însă cine va urma, că nu-i timpul pierdut.